Cine este CSSCF?



Despre noi:
Centrul de Servicii Sociale  pentru Copil şi Familie (CSSCF) este o asociaţie neguvernamentală, independentă şi apolitică, constituită în februarie  2010, în vederea realizării unor scopuri sociale, caritabile, culturale şi educaţionale menite să promoveze şi să dezvolte oportunităţi sub formă de servicii directe şi programe educaţionale în domeniul protecţiei sociale a copilului şi a familiei.
Cu toate acestea, Centrul de Servicii Sociale pentru Copil și Familie, care inițial s-a constituit ca un serviciu în cadrul Asociației „Amici dei Bambini Moldova”, prestează servicii sociale copiilor și familiilor în dificultate din Republică, începând cu noiembrie 2003.

Misiunea noastră:
CSSCF are misiunea să contribuie la îmbunătăţirea calităţii vieţii copiilor din instituţiile rezidenţiale, prin restabilirea relaţiei cu familia şi cu comunitatea, orientare profesională şi reintegrare socială a tinerilor, socializare şi responsabilizare.
Scopul:
Garantarea dreptului la o familie pentru fiecare copil, activând serviciul de dezinstituţionalizare şi de restabilire a legăturilor cu familia şi cu societatea.

Obiective:
  • Promovarea dreptului la familie a copiilor aflaţi în instituţii rezidenţiale;
  • Facilitarea reintegrării sociale şi profesionale a tinerilor absolvenți ai instituţiilor rezidenţiale;
  • Susţinerea dezvoltării reţelei de servicii publice şi private adresate familiei şi copilului;
  • Responsabilizarea familiei pentru educarea şi îngrijirea propriilor copii;
  • Sensibilizarea Autorităţilor Publice Centrale şi Locale, privind reintegrarea socială a absolvenților instituțiilor de tip rezidențial.
Beneficiari:
  • Copiii din instituţiile rezidenţiale şi familiile acestora
  • Absolvenţii instituţiilor rezidenţiale de tip internat
Raport anual de activitate 2011

PROGRAME DE ACTIVITATE

a. Restabilirea legăturilor familiale
Scopul programului de „Restabilire a legăturilor familiale” constă în reintegrarea familială şi socială a copiilor instituţionalizaţi. Metodologia de lucru aplicată în cadrul programului vizează elaborarea şi  implementarea Planului individualizat de asistenţă pentru fiecare familie, acesta fiind bazat pe necesităţile familiei şi ale copilului.

Obiectivele de bază ale programului sunt:
  • Facilitarea integrării sociale şi socializării copilului instituţionalizat;
  • Oferirea suportului familiilor beneficiare pentru reintegrarea treptată a copilului în mediul familial biologic sau extins;
  • Responsabilizarea familiei pentru educarea şi îngrijirea propriilor copii;
  • Promovarea parteneriatelor între CSSCF şi Autorităţile Publice Locale, instituţiile publice şi private din domeniul asistenţei sociale şi protecţiei copilului.

Principalele activităţi realizate de către CSSCF, pe parcursul anului 2011, în cadrul acestui program au constat în:
·   Efectuarea vizitelor în familiile copiilor susținuți la distanță în scopul monitorizării permanente a beneficiarilor direcți și a reactualizării planurilor individuale de intervenție;
·   Colaborarea cu Direcțiile de Asistenţă Socială și Direcțiile pentru Protecţia Drepturilor Copilului din municipiul Chişinău, cu Secțiile de Asistență Socială raionale și cu asistenții sociali comunitari, în vederea elaborării și implimentării planurilor individuale de intervenție, și a repartizării responsabilităților pentru fiecare instituție implicată în soluționarea problemelor copiilor și familiilor social vulnerabile.
·   Colaborarea cu Centrele Medicilor de Familie în vederea stabilirii diagnozei medicale pentru unii din beneficiarii susținuți la distanță.
·   Susținerea psihologică și materială a familiilor care și-au luat copii acasă și a celor care  doresc, în viitorul apropiat, să facă acest lucru.
·   Procurarea încălţămintei de toamnă/iarnă pentru 15 copii care beneficiază de susţinere la distanţă. Acest serviciu a fost oferit copiilor în urma stabilirii priorităţilor, în urma evaluării și monitorizării familiei de către asistentul social. Fiecare din ei a putut să-și aleagă modelul preferat, în funcție de calitatea și aspectul estetic al produsului, dar și să deprindă anumite abilități de gestionare a unui buget. Considerăm că acesta a fost un exercițiu util pentru beneficiarii noștri, cu o influiență benefică asupra dezoltării propriei personalități, întrucât copiilor li s-a oferit ocazia de a alege încălțămintea dorită după bunul plac și conform mărimilor proprii.
·     Procurarea hainelor de iarnă pentru 4 copii susținuți la distanță.
·   Procurarea ghiozdanelor și a rechizitelor școlare pentru 15 copii, care beneficiază de susținere la distanță.
·   Oferirea pachetelor cu rechizite școlare și a pachetelor cu produse igienice, pentru  cei 51 copii susținuți la distanță. Acest serviciu a putut fi oferit beneficiarilor, datorită colaborării CSSCF cu Misiunea Socială ”Diaconia”.
·   Organizarea a câtorva ateliere de lucru pentru copiii care beneficiază de susținere la distanță, care, împreună cu grupul Care Leavers’ Friends și cu voluntarii CSSCF au  confecționat felicitări cu prilejul sărbătorilor de Paști și de iarnă, pentru a-şi exprima recunoştinţa față de susţinătorii lor.
·   Reintegrarea familială a încă 8 copii dintre care pentru 1 s-a reușit și reintegrarea în școala din comunitate. Ceilalți 7 copii își continuă studiile în cadrul Gimnaziului – Internat Nr.3, iar după finisarea orelor se reîntorc acasă.
În total, din cei 51 de copii susținuți la distanță, la moment 11 sunt reintegrați în familii, dintre care 3 își fac studiile în școala din comunitate. Totuși, CSSCF continuă să susţină familiile respective pentru a evita riscul de reinstituționalizare a copiilor.
·   Pe parcursul anului, 16 familii ale copiilor care fac parte din Programul de Susţinere la Distanţă, au beneficiat de pachet alimentar şi igienic, în funcție de necesitățile și problemele cu care s-au confruntat.
·   În baza parteneriatului stabilit între CSSCF și ANOFM, cu scopul profesionalizării şi angajării în câmpul muncii a părinţilor care beneficiază de susţinere la distanţă, 3 părinți se mai află încă la evidența Oficiului Forței de Muncă și sunt în așteptarea ofertelor de muncă.
·    Doi copii înscriși în Programul de Susținere la Distanță au beneficiat de suport didactic, pentru unul au fost achitate ore suplimentare la limba engleză, iar pentru celălalt au fost procurate manuale și alte materiale didactice necesare în procesul de învățământ. De asemenea, pentru unul din acești copii a fost procurat echipament sportiv pentru activitățile din cadrul orei de educație fizică.
·   Pentru una dintre familiile copiilor susținuți la distanță a fost procurat un pat. Acest fapt a permis copilului (o fetiță de 12 ani), să doarmă separat de fratele său, lucru care este absolut necesar.
·   Pentru una dintre familiile beneficiare ale Programului de Susținere la Distanță au fost achitate consultațiile medicale, în urma cărora a fost posibilă stabilirea clară a diagnozei privind problema de sănătate a mamei. Aceasta permite, stabilirea ulterioară a gradului de invaliditate. Totodată, mama copiilor a beneficiat de suport informațional privind perfectarea  poliței de asigurare medicală.  
·   Pentru soluționarea problemei spațiului locativ și a stabilirii cotei-parte pentu unul dintre copiii susținuți la distanță, au fost achitate serviciile pentru perfectarea actelor necesare.
·   În urma colaborării cu Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului din Mun. Chișinău, s-a reușit decăderea din drepturile părintești a tatălui și stabilirea statutului în cazul a doi copii susținuți la distanță, iar la moment are loc pregătirea actelor pentru instituirea tutelei de către bunica maternă a copiilor.
·   Pentru unul dintre copii susținuți la distanță a fost instituită tutela de către mătușa maternă.
·   În urma colaborării CSSCF cu Direcțiile de Asistență Socială în vederea oferirii suportului informațional și a serviciilor sociale din partea Statului, familiilor socialmente vulnerabile, 2 familii, copiii cărora sunt susținuți la distanță, beneficiază de ajutor social lunar.
Prin intermediul programului de Susţinere la Distanţă, copiii instituţionalizaţi (incluşi în proiect), au fost potriviţi cu susţinători din Italia, prin intermediul Asociaţiei „Amici dei Bambini”, care este un garant în utilizarea eficientă şi corectă a fondurilor donate din partea susţinătorilor.
De regulă, aceste fonduri sunt transformate în servicii şi oferite beneficiarilor, conform necesităţilor proprii.
Programul își propune nu doar să asigure copiii și/sau familiile acestora cu bunuri materiale, dar și să contribuie la crearea legăturilor de suflet cu susţinătorii. Din experiența proiectelor trecute, s-a demonstrat că acest tip de relație contribuie semnificativ la deschiderea spre comunicare, în special în cazul copiilor care au trăit experiența instituționalizării; având posibilitatea să comunice cu susținătorii lor, copiii sunt mai motivați să se implice în activități și mai responsabili, se simt importanți și apreciați. Or, inclusiv prin intermediul acestei forme de susţinere, dorim să promovăm o modalitate inedită de a-i asigura copilului instituționalizat posibilitatea de a se simţi fericit şi iubit de o familie, chiar şi de la distanţă.

b.     Intervenția de proiect „Care Leavers”
Programul are drept scop integrarea socială şi profesională a tinerilor care sunt absolvenţi ai gimnaziilor-internat. 

Obiectivele de bază ale programului sunt:
  • Susținerea în procesul de perfectare a actelor;
  • Susținerea în procesul de stabilire a statutului social al copiilor;
  • Oferirea suportului informativ privind alegerea unei instituţii de învăţământ;
  • Oferirea serviciului de orientare profesională;
  • Oferirea suportului legat de înmatricularea la studii;
  • Oferirea suportului psihologic necesar pentru depășirea stresului ce ține de adaptarea la noile instituții de învățământ;
  • Monitorizarea şi asistarea post-înmatriculare la instituții de învățământ;
  • Acoperirea altor necesităţi ale beneficiarilor.

Activităţile realizate în 2011:

În baza acordului de colaborare încheiat între CSSCF şi Gimnaziile – Internat Străşeni şi Cărpineni (r-nul Hînceşti), pe parcursul anului 2011 s-a reușit:
·   Identificarea unui grup de 30 beneficiari, în cadrul programului „Care Leavers-2011”, care au fost selectaţi din rândul elevilor claselor a IX (din ei, 8 sunt orfani, 3 -rămaşi fără îngrijire părintească, iar 19 provin din familii monoparentale sau social –vulnerabile);
·   Perfectarea anchetei sociale pentru toți cei 30 de beneficiari;
·   Elaborarea şi implementarea, Planului Individualizat de Intervenție (PII) pentru fiecare beneficiar, aprobat de  echipa multidisciplinară;
·   Elaborarea și semnarea Acordului de Parteneriat dintre beneficiar şi asistent social, cu toți beneficiarii susținuți;
·   Iniţierea procesului de decădere din drepturi părinteşti, în cazul a 5 beneficiari;
·   Perfectarea actelor necesare pentru decăderea din drepturi părinteşti  - 1 caz;
·   Acordarea serviciilor de asistenţă în procesul de înmatriculare la studii. Pe baza rezultatelor orientării profesionale şi a doleanţelor beneficiarilor, au fost identificate cele mai potrivite instituţii de învăţământ.  S-a lucrat individual cu fiecare beneficiar pentru identificarea instituţiilor de învăţământ. În calitate de suport informativ, pentru fiecare absolvent au fost procurate reviste „Abiturient 2011”, care au permis analizarea cerințelor și a serviciilor instituţiilor de învățământ. După ce au fost identificate instituţiile, pentru fiecare absolvent în parte, aceștia au fost informaţi despre pachetul de acte necesare pentru înmatriculare şi au fost monitorizaţi pe parcursul pregătirii actelor. Fiecare beneficiar a fost însoţit de către colaboratorii Centrului sau de către voluntari, la depunerea actelor. 6 beneficiari care nu au trecut concursul au fost reorientaţi către alte instituţii şi au fost sprijiniţi la depunerea actelor în runda a doua.
În perioada iulie-august, tinerii au fost asistaţi în procesul de înmatriculare la studii, Aşadar instituţiile de învăţământ alese de copii au fost următoarele:
v     Colegiul de Construcţii din Hînceşti – specialitatea de Bucătar şi tâmplar – 2 studenţi;
v     Colegiul Politehnic, Chişinău - specialitatea Metrologie şi Standardizare – 1 student;
v     Colegiul de Construcţii, Chişinău - specialitatea Design Interior – 1 student;
- specialitatea Tehnologia Prelucrării Lemnului – 1 student;
v     Colegiul de Comerţ, Chişinău - specialitatea Servicii Hoteliere – 1 student;
v     Colegiul de Transport, Chişinău – specialitatea Lăcătuş-Auto – 1 student;
v     Colegiul „Mondostud-art” Chişinău – specialitatea Frizer – Cosmetician – 1 student;
v     Liceul „Lion” Chişinău – 1 elev;
v     Liceul din s. Răzeni r-nul Ialoveni – 1 elev;
v     Liceul din s. Cărpineni r-nul Hînceşti – 1 elev;
v     Liceu Profesional nr. 1 Chişinău- specialitatea Chelner – Barman, Bucătar- 2 elevi;
v     Şcoala Profesională Nr. 10 din Chişinău – specialitatea de Lăcătuş-Auto – 1 student;
v     Şcoala Profesională Nr. 7 din Chişinău – specialitatea de Electrogazosudor - 1 student;
v     Şcoala Profesională ”Insula Speranţelor” – specialităţile: Bucătar, Chelner-Barman, Frizer – Stilist – 3 studenţi;
v     Şcoala profesională s. Cărpineni, r-nul Hînceşti - specialitatea Brutar – 1 student;
v     Şcoala profesională or. Rîşcani – specialitatea Tractorist-Maşinist în Producţia Agricolă - 1 student;
v     Şcoala de Meserii nr. 16 din comuna Valea Norocului, r-nul Sîngerei – specialităţile:  bucătar şi zugrav-tencuitor – 6 studenţi;
v     Şcoala de Meserii nr. 16, Dănceni din Chişinău – specialitatea de Zugrav – Tencuitor– 1 student;
·   Acordarea serviciilor de asistenţă socială beneficiarilor, în dependenţă necesităţile individuale ale acestora;
·   Monitorizarea situaţiei tinerilor după înmatricularea la studii. 
·   Beneficiarii au fost cazaţi în dependenţă de dotarea instituţiilor cu cămine:
 - 13 tineri beneficiază de cămin,
 - 3 tineri au fost cazaţi la Centrul de Plasament „Vatra” Chişinău,
 - 2 beneficiari locuiesc în apartamente sociale ale organizaţiilor religioase de caritate,
- 1 beneficiar este plasat la Centrul de plasament s. Cărpineni,
- 6 beneficiari locuiesc în căminele şcolii profesionale nr. 16 Valea Norocului, unde sunt aprovizionaţi cu mâncare şi cu o parte din produse igienice.
7 tineri beneficiază de indemnizaţie socială pentru orfani şi 12 tineri primesc bursă de studii. Una dintre beneficiare a fost susţinută la identificarea apartamentului, în care urma să stea cu chirie. Pentru aceasta au fost selectate ofertele cele mai oportune. 
·   Pentru cei 3 beneficiari care au fost cazaţi la Centrul de plasament „Vatra”, a fost înaintat demers oficial către Direcţia Municipală pentru Protecţia Drepturilor Copilului, cu solicitarea de a fi cazaţi în cadrul Centrului. Ulterior a fost pregătit   pachetul de acte necesare conform regulamentului intern al centrului.
·   În baza evaluărilor necesităţilor individuale ale beneficiarilor au fost acordate următoarele servicii:
- 52 pachete alimentare şi igienice,
- 17 plapume şi seturi de  lenjerie,
- 23 perechi de încălţăminte toamna-iarnă,
- 16 scurte de iarnă,
- 9 pachete care au acoperit alte necesităţi ale tinerilor (pijama, umbrelă, papuci de cameră, cearşaf),
- 4 seturi pentru bucătărie, echipament pentru specialitate (zugrav-tencuitor,  bucătar, chelner – barmen, frizer, lăcătuş-auto).  A fost procurat un set complex pentru frizer.
·   Conform solicitărilor parvenite de la beneficiari, a fost identificată o necesitate în procurarea abonamentelor lunare pentru transportul urban. În acest scop s-a colaborat cu Regia de Transport Electric Chişinău şi au fost procurate abonamente lunare pentru transportul urban pentru 11 beneficiari.
·   În cadrul echipei multidisciplinare au fost discutate mai multe cazuri care necesitau intervenţie. Aşadar, pentru beneficiarii Centrului de Plasament „Vatra” s-au reușit următoarele:
- 1 buletin de identitate perfectat,
- 9 pachete alimentare şi igienice procurate;
- 5 perechi de încălţăminte de iarnă procurate.
·   În scopul monitorizării post-înmatriculare au fost efectuate mai multe vizite. Au fost vizitaţi la domiciliu beneficiarii pentru a evalua condiţiile de trai şi necesităţile acestora. La fel au avut loc mai multe discuţii atât cu administraţia instituţiilor unde învaţă tinerii, cât şi cu diriginţii, pedagogii, părinţii, persoanele de referinţă care deţin informaţii despre beneficiarii noștri.
·   Consiliera profesională și orientarea în carieră este un serviciu foarte important acordat beneficiarilor, care sunt ajutați și susținuți să aleagă corect viitoarea profesie. Au fost selectate metodele de lucru astfel încît s-au evaluat aptitudinile, capacitățile și interesele pe care le au tinerii. În acest sens, serviciul de orientare profesională a fost oferit individual la 30 de absolvenţi ai claselor a 9-a a Gimnaziilor Internat din Cărpineni şi Strășeni. De asemenea, au avut loc ședințe de grup, în cadrul cărora s-a discutat despre stabilirea scopurilor, luarea deciziilor, planificarea viitorului, rezolvarea problemelor, precum și despre oferta actuală a pieței de muncă din Republica Moldova. Caracteristicile beneficiarilor au fost anexate la dosare. Rezultatele intervenţiei au facilitat înmatricularea absolvenţilor la instituţiile de învăţământ potrivite.
·   Beneficiarii care au absolvit deja instituția de învățămînt unde au studiat, trec într-o nouă etapă și anume cea de angajare în câmpul muncii. Absolvenții au primit informații referitoare la piața muncii din Republica Moldova, despre modalitățile de căutare a unui loc de muncă, despre felul în care se scrie un CV, o scrisoare de motivație, ce înseamnă un interviu de angajare și care sunt avantajele angajării legale, cu contract de muncă.
·   Au fost realizate ședințe de consiliere cu beneficiarii care au solicitat ajutor pentru ca să fie angajați în câmpul muncii. Specialitatea de bucătar este meseria pe care o au cei mai mulți dintre absolvenți, dar, totodată, este și o specialitate care este cel mai solicitată pe piața muncii. Beneficiarul este ajutat să-și completeze CV-ul, i se aduc la cunoștință modalitățile de căutare a unui loc de muncă, după care sunt contactați și angajatorii din baza de date deja existentă, dar se apelează și la site-uri specializate care oferă informația ce ține de locurile vacante de muncă.
·   Au fost contactați potențialii angajatori și creată o bază de date care conține o listă de contacte a 70 de eventuali angajatori. Lista dată este periodic actualizată și completată. La moment, în Republica Moldova cele mai multe locuri de muncă sunt din sfera textilă, deservire, alimentație publică, producere.
·   A fost elaborat un program de seminare axate pe dezvoltarea deprinderilor de viață a tinerilor. Programul are drept scop informarea și dezvoltarea unor abilități pentru o viață independentă a tinerilor din localitățile rurale, din considerentul că anume ei sunt cei mai expuși la diverse riscuri, întrucât nu sunt suficient informați și nu au dezvoltate niște abilități elementare de viață.

Temele Programului respectiv au fost următoarele:
Ø                 Cunoaște-ți corpul și igiena personală;
Ø                 Educația și comunicarea despre sexualitate;
Ø                 Clarificarea valorilor și luarea deciziilor;
Ø                 Bunele maniere în societate;
Ø                 Cunoaște-ți drepturile;
Ø                 Orientare profesională – metode de căutare a unui loc de muncă.
·   La seminarul „Educația și comunicarea despre sexualitate” au participat 94 de tineri social-vulnerabili cu vârsta de 15-19 ani. Acest seminar a fost realizat în câteva ședințe, în cadrul Școlii de meserii nr. 16 din comuna Valea Norocului.
·   La seminarul „Drepturile copilului și egalitatea în drepturi” au participat elevii claselor a X-a, a XI-a, a XII-a de la Liceul Experimental Waldorf din Chișinău. Scopul seminarului a fost informarea elevilor referitor la drepturile copilului, dar și responsabilitățile pe care le au în calitate de copii, elevi, colegi, etc. S-a discutat despre Convenția cu privire la drepturile copilului și despre drepturile care sunt cel mai des încălcate în Republica Moldova.
Partea psihologică are menirea cea mai mare în formarea tinerilor și contribuie la deschiderea emoţională a tinerilor;  acceptarea de sine,  recunoaşterea unor probleme şi traume comune, care i-au marcat şi le-au creat unele complexe. De aceea, au fost organizate ședințe psihologice de grup, în cadrul cărora tinerii au fost susținuți și încurajați să depăşească situaţiile problematice. Fiecare ședință a avut tematici diferite, ele fiind selectate conform necesităților și problemelor tinerilor. Pe parcursul anului 2011, au fost realizate câte 5 ședințe psihologice atât cu grupul de la Cărpineni, cât și cu grupul de la Strășeni.

Tematicile propuse pentru ședințe au fost:
Ø      Autocunoaşterea  şi cunoaşterea celorlalţi prin dezvoltarea abilităţilor de relaţionare în grup.
Ø      Formarea  imaginii de sine  şi a unui sistem de valori și norme, care le-ar consolida  capacitățile de integrare socială.
Ø      Comunicarea eficientă în grupul de semeni. Tehnici de comunicare asertivă.
Ø      Depistarea fobiilor, fricilor, anxietății. Cum contribuim la diminuarea acestor stări.
Ø      Activitate de consolidare a propriilor necesităţi.  Succese şi  insuccese obţinute la  moment.
Tinerii au beneficiat, de asemenea, de consiliere individuală. Astfel, din cadrul grupului ,,Care Leavers – 2011”, de acest serviciu au beneficiat 7 tineri, care, la acel moment se confruntau cu probleme de adaptare școlară, socială și relațională, fiind marcați de conflictele personale, de familie, și de personalitate, din trecut.
Ședințele  individuale au fost organizate pentru a-i ajuta pe tineri:
·         să se deschidă emoțional (să vorbească despre problemele proprii, să poată controla situația de criză și să identifice soluții la problemele cu care se confruntă);
·         să prevină apariția unor stări de suferință interioară (tristețe, anxietate, durere, frică, izolare, depresii, atacuri de panică, sentimentul de gol în suflet și sentimentul  de culpabilitate);
·         să-și consolideze capacitatea de luare a deciziilor și de a face față schimbărilor  în viața personală.

O altă prioritate a anului 2011 a fost lucrul cu grupurile ,,Care Leavers”, din care fac parte tineri din promoțiile 2008, 2009, 2010.
Așadar, din cei 20 de tineri monitorizați din cadrul grupului ,,Care Leavers - promoția 2008”:
Ø      12 tineri au beneficiat de consiliere psihologică individuală,
Ø      4 tineri au devenit voluntari, în grupul ,,Care Leavers’ Friends”.
Ei au beneficiat de suport și asistență în perioada finisării studiilor gimnaziale, susținerii examenelor de bacalaureat și înmatriculării la instituțiile superioare de învățămînt, după cum urmează:
-   1 student înmatriculat la USM – Facultatea de Sociologie și Asistență Socială;
-   1 student înmatriculat la ULIM – Facultatea de Jurnalism;
-   1 student înmatriculat la Universitatea Agricolă.
Ø      4 tineri au primit suport legat de profesionalizare. 

Din cei 20 de tineri monitorizați din cadrul grupului ,,Care Leavers - promoția 2009”, 12 își continuă studiile la colegiile din Chișinău, Cahul, Bălți. Ei au beneficiat de servicii de consiliere individuală, iar ulterior, 2 tineri au devenit voluntari în grupul ,,Care Leavers’ Friends” .

Din cei 12 tineri monitorizați din cadrul grupului ,,Care Leavers – promoția 2010”
Ø      2 tineri au beneficiat de suport și asistență la finisarea studiilor în cadrul liceului nr. 1, la specialitatea de bucătar;
Ø      1 tânăr a beneficiat de suport și intervenția în soluționarea problemelor școlare și comportamentele,
Ø      2 beneficiari au primit consiliere individuală și suport privind profesionalizarea lor;
Ø       1 tânăr a fost orientat către serviciile de Asistența Socială Teritorială din Călărași;
Ø      1 tânăr este angajat în câmpul muncii;
Ø      2 tineri își continuă studiile la Școala Profesională ,,Insula Speranțelor”, la specialitatea de Frizer și Bucătar-Cofetar;
Ø      2 tineri studiază la Liceul Profesional Nr. 1, la specialitatea de Bucătar și Controlor – Casier;
Ø      1 tânăr a renunțat la susținerea noastră.

In concluzie, ținând cont de evaluarea rezultatelor calitative a activitățiilor desfășurate în anul 2011, putem afirma cu certitudine că intervențiile CSSCF prestate în favoarea tinerilor absolvenți ai instituțiilor rezidențiale, au adus un plus valoare în formarea lor ca personalitate. În afară de statutul de student, care reprezintă pentru acești tineri unul din primele succese dobândite, ei au demonstrat motivație și încredere în forțele proprii, au reușit să-și recapete un echilibru emoțional, dezvoltându-și și unele abilități de viață, precum socializarea comunicarea asertivă, abiltăți de administrarea baniilor, abilități de planificare a regimului optim de muncă și al timpului liber.
Toate aceste servicii și experiențe trăite alături de CSSCF, le vor ajuta tinerilor să depășească mai ușor situațiile dificile din viața lor, și să se integreze cu succes în viața socială.
O parte a acestor rezultate au fost posibile datorită colaborării și susținerii financiare oferite de Asociația „Amicii dei Bambini Moldova”, Centrului de Servicii Sociale pentru Copil și Familie.

c.      Intervenția de proiect „Care Leavers’ Friends”
Care Leavers’ Friends este un grup constituit din 21 persoane (17  din ei sunt absolvenți ai Gimnaziilor Internat, care, la moment, își continuă studiile la Colegii, iar 4 sunt voluntari, absolvenți ai USM).
Scopul constituirii acestui grup constă în oferirea suportului informativ și psihologic pentru actualii absolvenți ai Gimnaziului Internat, ajutându-i să se integreze în noul colectiv școlar.
Membrii grupului organizează diverse întâlniri tematice, în cadrul cărora discută despre interesele lor comune.
Temele acestor întâlniri de grup au fost:
Ø                 Eu și noii mei prieteni.
Ø                 Noul meu mediu școlar.
Ø                 Reușita școlară.
Ø                 Viitoarea mea profesie.

O altă activitate desfășurată de membrii acestui grup a fost implicarea lor directă și însoțirea actualilor absolvenților în procesul de înmatriculare la studii.
Pentru grupul Care Leavers’ Friends, au mai fost planificate şi implementate activităţi ca:
-                      şedinţe psihologice de grup;
-                      cursuri de artă oratorică; cursuri de limbă italiană;
-                      training de Formare de formatori.
Trainingul de Formare de formatori a avut drept scop formarea şi dezvoltarea abilităţilor de elaborare  şi aplicare a unui program de instruire.
Acest training a avut o durată de 4 zile și a fost structurat tematic în felul următor:
Ø      Principii de bază ale pregătirii şi formării formatorilor;
Ø      Managementul timpului şi managementul stresului;
Ø      Proiectarea programului de formare;
Ø       Prezentarea programului de formare elaborat.
La training au participat 12 membri ai grupului, și-au dezvoltat abilităţile de a vorbi în public, abilităţile de planificare eficientă şi raţională a timpului, tehnicile de învingere şi combatere a stresului și de planificare eficientă a activităţilor, metodele de formare şi evaluare, precum și metodele de elaborare a sesiunii de training.
Tot pentru acest grup, în 2011, au fost realizate 4 ședințe psihologice, cu tematicile:
Ø      Constituirea și identificarea unui nume pentru grupul de voluntari;
Ø      Dezvoltarea abilitățiilor de viață la tineri. Concept. Tipuri de abilități;
Ø      Conflictul și modalitățile de soluționare a conflictului;
Ø      Dezvoltarea abilitățiilor cognitive la tineri. Luarea deciziilor și rezolvarea problemelor.
Tematicile ședințelor au fost selectate împreună cu membrii grupului și au avut ca scop informarea participanților  prin intermediul jocului  și a activităților practice.
Metode folosite: lucrul în perechi, brainstormingul, cooperarea, discuția, explicația, terapia prin basm, evaluarea, etc. 

III. COLECTAREA DE FONDURI

În perioada de raportare CSSCF a elaborat următoarele propuneri de proiecte:
„Sunt Pregătit – Sunt Sigur” – prezentat în cadrul competiției de granturi lansate de Asociatia ”Amici dei Bambini, Moldova” în parteneriat cu ”Alianța ONG-lor active in domeniul Protecției Sociale a Copilului si Familiei”, în proiectul „Consolidarea Capacităților Organizațiilor Neguvernamentale și a Administrațiilor Locale din Moldova și Ucraina, în vederea promovării incluziunii sociale a tinerilor ex-institutionalizați” (linia bugetară 21 03 01, cu numărul de referinţă EuropeAid/127763/C/ACT/TPS/nr/2009/201 -618).
Proiectul care, la moment, se află în implementare, are drept scop dezvoltarea și consolidarea capacităților „grupului non formal Care Leavers Friends” pentru a-l transforma într-o resursă pentru alți tineri absolvenți ai Gimnaziilor Internat.
„Învățând să decid, învăț să pășesc sigur” – prezentat la Consiliul Național de Participare.
Scopul proiectului constă în dezvoltarea abilităților decizionale pentru 40 de copii instituționalizați în Gimnaziul Internat Cărpineni.
Rezultatele concursului nu au fost încă publicate.
Au fost depuse 6 idei de proiect unei familii din Canada, care a manifestat disponibilitatea de a susține tineri în dificultate. Aceste idei s-ar concretiza prin :
1.       Crearea unui Apartament Social pentru absolvenții Gimnaziilor Internat, pentru a le asigura un loc de trai în perioada studiilor. Până la finisarea studiilor, tinerii împreună cu asistentul social vor caută un loc de muncă, astfel încât să poată părăsi treptat apartamentul social și pentru a deveni independenți.
2.      Susținerea Concertului de binefacere în scopul sensibilizării opiniei publice cu privire la problemele tinerilor absolvenți ai Gimnaziilor Internat și acumulării  de resurse financiare pentru susținerea acestor beneficiari ai CSSCF.
3.      Organizarea de ateliere creative pentru dezvoltarea abilităților practice și de organizare a timpului liber.
4.      Oferirea de burse pentru ca tinerii să-și acopere cheltuielile zilnice. Mărimea bursei ar fi 50 dolari lunar pentru cazurile cele mai vulnerabile.
5.      Consiliere psihologică individuală și de grup pentru tinerii vulnerabili, în scopul susținerii lor și dezvoltării abilităților lor de viață.
6.     Susținerea financiară a familiilor care au copii plasați în Gimnaziul Internat Nr. 3 din Chișinău, în scopul reintegrării copiilor în familia biologică sau lărgită.

Concertul „Pentru Voi, copiii lumii!”. Ediția a IV- a Concertului a avut loc în data de 13 decembrie 2011, la Filarmonica Națională ”Serghei Lunchevici”.  Scopul evenimentului este sensibilizarea opiniei publice vis-a-vis de situația tinerilor absolvenți ai Gimnaziilor Internat din Republică, precum și pentru acumularea de fonduri pentru activitățile desfășurate de CSSCF pentru această categorie de beneficiari.
      Pe scena Filarmonicii au evoluat artiști autohtoni consacrați  ca: Anatol Mîrzencu, Ana Barbu, Adrian Ursu, Victoria Lungu, Adriana Ochișanu, Alexandru Vdovicenco, Andrei Ștefăneț, Aurel Chirtoacă, Geta Burlacu, Ruslan Stribițchi, Natalia Gorbatenco, Alexandru Cibotaru, Lavinia Rusu, Dimitrie Pavlinciuc, Diana Brescan, Viorel Braga, Anastasia Sorocan
Mulți din acești artiști ne-au fost alături și în susținerea altor inițiative de solidaritate, iar datorită concertului destinat, în exclusivitate, tinerilor absolvenți ai instituțiilor rezidențiale, în 2011, au fost colectați 32.000 lei. Fondurile respective vor fi alocate grupului Care Leavers 2012, compus din 30 de copii orfani și/sau rămași fără îngrijire părintească.
La fel ca și în ceilalți ani, Concertul a avut un impact pozitiv asupra membrilor noului grup, care au fost implicați în organizarea evenimentului şi au avut ocazia să le mulțumească artiștilor, dăruindu-le flori și un mic cadou, confecționat de ei, pentru implicarea activă în susținerea acestei cauze sociale.

IV. DEZVOLTAREA CAPACITĂȚILOR PERSONALULUI

Resursa umană a CSSCF este constituită dintr-o echipă de profesionişti: asistenţi sociali, psiholog, sociolog, contabil. Toate persoanele sus menţionate sunt licenţiate cu drept de a profesa, dar aceasta nu este suficient pentru a fi un bun profesionist. Profesionalismul înalt al echipei este alimentat, în permanenţă, prin intermediul cursurilor de formare cu tematici diferite. Acestea vin să aprofundeze cunoştinţele şi experienţa acumulată pe parcursul practicii. Cursurile de formare se desfăşoară cu o anumită periodicitate, astfel oferindu-ne posibilitatea de (re)actualizare a cunoştinţelor acumulate.

Instruirile la care a participat echipa CSSCF pe parcursul anului 2011 sunt:
Ø      „Transferul de resurse şi tehnici de căutare a unui loc de muncă”. GIP FIPAG, Proiectul TEMPUS, Chişinău.
Ø      Bicultural Learning”, Youth in action programme, Chişinău.
Ø      Planul individual pentru tinerii absolvenţi ai gimnaziilor-internat”, organizat de către A.O ”Amici dei Bambini, Moldova”, în cadrul proiectului european „Consolidarea capacităţilor ONG-urilor şi Autorităţilor Publice Locale din Moldova şi Ucraina, în vederea promovării incluziunii sociale a tinerilor ex-instituţionalizaţi”, Kiev.
Ø      Participarea civică a tinerilor absolvenţi ai gimnaziilor-internat”, organizat de către A.O ”Amici dei Bambini, Moldova”, în cadrul proiectului european „Consolidarea capacităţilor ONG-urilor şi Autorităţilor Publice Locale din Moldova şi Ucraina, în vederea promovării incluziunii sociale a tinerilor ex-instituţionalizaţi”,  Chişinău.
Ø        ,, Integrarea profesională a tinerilor absolvenţi ai gimnaziilor internat’’, organizat de către A.O ”Amici dei Bambini, Moldova”, în cadrul proiectului european „Consolidarea capacităţilor ONG-urilor şi Autorităţilor Publice Locale din Moldova şi Ucraina, în vederea promovării incluziunii sociale a tinerilor ex-instituţionalizaţi”, Chişinău.
Ø      ,, Abilități de viață” în cadrul programului ,, Oportunități mai bune pentru tineri și femei” implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare UNDP în parteneriat cu Guvernul Republicii Moldova;
Ø      ,, Resocializarea tânărului absolvent și formele de plasament familial”, organizat de către A.O ”Amici dei Bambini, Moldova”, în cadrul proiectului european „Consolidarea capacităţilor ONG-urilor şi Autorităţilor Publice Locale din Moldova şi Ucraina, în vederea promovării incluziunii sociale a tinerilor ex-instituţionalizaţi”, Kiev.
Ø      Seminar de informare ,,Alcoolismul – Dependență - Codependență”, organizat de Misiunea Diaconia, în parteneriat cu Mitropolia Moldovei la Iași.
Ø      "Dezvoltarea capacităților de instruire a trainerilor din ONG", Chișinău.
Ø      KDM – developing youth initiatives in your community” – Ureki, Georgia.
Ø      Tabară de vară ,,Consolidarea relațiilor românilor de pretutindeni”, Departamentul Românilor de pretutindeni, Sulina.
Ø      Proiectul ,,Youth in action ,,Cultura europeană – unitate și diversitate” - țara gazdă Moldova, cu participanți din: Italia, Spania, România, Rusia, Ucraina.
Ø      Proiectul ,,Youth in action ,,Strategii de participare și combaterea a excluziunii sociale” - țara gazdă Portugalia, cu participanți din: Franța, Spania, Moldova, Rusia, Ucraina.
Ø      Training ,, Managementul de caz”, UNDP.
- 26 – 29 aprilie 2011 masă rotundă, Bulgaria;
- 27 iunie – 3 iulie 2011 schimb de experiență, Sofia, Bulgaria;
- 31 iulie – 3 august 2011 conferință Rimini Italia.
- 28 decembrie – 3 decembrie 2011 schimb de experiență, Londra, Marea Britanie

VI. STABILIREA DE PARTENERIATE

Pe parcursul anului  2010, CSSCF a stabilit parteneriate cu următoarele structuri publice şi private:
·        Gimnaziul Internat Strășeni - parteneriatul are drept scop dezvoltarea oportunităţilor de integrare socială a absolvenţilor  gimnaziului – internat din Strășeni, cu statut de orfan sau proveniţi din familii în situaţie de risc social sporit prin implementarea programului ”Care Leavers-2011”. 

·        Gimnaziul Internat Cărpineni – parteneriatul are drept scop dezvoltarea oportunităţilor de integrare socială a absolvenţilor  gimnaziului – internat din Cărpineni, cu statut de orfan sau proveniţi din familii în situaţie de risc social sporit prin implementarea programului ”Care Leavers-2011”. 

·        Școala de Meserii Nr 16, Valea Norocului - parteneriatul are drept scop dezvoltarea oportunităţilor de integrare socială a absolvenţilor  școlii de meserii.

·        Amici dei Bambini, Moldova – scopul acordului este dezvoltarea serviciilor destinate tinerilor absolvenți ai Gimnaziilor Internat, în cadrul proiectului „Consolidarea capacităţilor ONG-urilor şi Autorităţilor Publice Locale din Moldova şi Ucraina, în vederea promovării incluziunii sociale a tinerilor ex-instituţionalizaţi”.

·        Centrul Media pentru tineri – scopul acordului este implementarea proiectului „Sunt Pregătit – Sunt Sigur”, destinat grupului de voluntari ”Care Leavers’ Friends”.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu